De cite ori nu ne-am dorit sa fim ultimii, dar, in acelasi timp, primii deasupra liniei? Adica intre cistigatori, desi cei de pe urma dintre ei. Nimeni nu are chef sa piarda. Numai ca viata te aduce, citeodata, sub linie. Daca ai noroc, mai iesi la suprafata, mai tragi o gura de aer, arunci o privire, poate chiar... plutesti. Macar un timp. In aceasta carte sint „povesti” despre cum e sub linie, de ce s-a ajuns acolo, ce se intimpla pe acolo, cum si daca se mai iese la suprafata. Robert Serban pare ca scrie atit de firesc si de simplu, incit uneori ai impresia ca ai mai citit undeva cuvintele sale. In propriile-ti ginduri, probabil.
 
„In urma cu citva timp, Robert Serban ducea pina in pinzele albe poetica suprafetei: o suprafata indelung slefuita, a ultimelor gesturi si, intr-un sens, a ultimelor cuvinte. Acum, in acest nou si neasteptat Putin sub linie, reinventeaza o poetica a starii lucrurilor, a singurei-frici-care-conteaza, a texturilor realitatii care se afla imediat sub suprafata, a cuvintelor mici care te trec podul. Eu am trecut podul asta cu Robert Serban si am ramas in continuare putin sub linie.” (Simona Sora)
 
„Poezia lui Robert Serban cu greu isi disimuleaza melancolia sub o aparenta observare a miscarilor cotidiene. Ochiul acestui poet catalogheaza semnele sacrului in relieful realului asemeni unui entomolog care prinde fluturi in cartonul insectarului. Numai ca acel carton este, evident, un palimpsest: in straturile sale succesive se ascund istorii, tristeti vechi si noi, iar membrana sa este chiar zona temporala inca nenascuta: un viitor care se formeaza in apele negre ale aceleiasi melancolii.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)
 
„Poemele din Putin sub linie graviteaza in jurul unor imagini cind tandre, cind ironice, cind strapunse de melancolie, cind pulsind a speranta matura, insa intotdeauna circumscrise unui ideal afectiv deloc de neglijat: pastrarea intacta a clipei de acum, a secundei prezente si pline, fara de care viata s-ar transforma intr-un sir plictisitor de amintiri trucate si contururi difuze. Poetul isi sondeaza devenirea, gaseste o logica emotionanta a evolutiei si o adnoteaza constiincios, creind o colectie tulburatoare de sentimente si compunind cu discretie un adevarat imn inchinat vietii. Omul-copil si omul-intelept isi dau mina in acest volum tulburator, intr-un continuu dans al rolurilor si al bucuriilor marunte.” (Dan-Liviu Boeriu)

Nr. de pagini : 72
Anul aparitiei : 2015