„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. In apartamentul in care au locuit cincizeci si trei de ani, din cei cincizeci si sase cat au fost impreuna, urla linistea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vanzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat in amintire.

Ma ajuta in vreun fel scrierea acestei carti?

Prea putin. Dupa trei-patru pagini, banuiala devine certitudine: prezenta tatei in carte nu-i suplineste absenta in carne si oase.
Si atunci, de ce o scriu?
Fiindca nu pot sa n-o fac.
«Prea putin» e mai mult decat «deloc».
Ajutorul, mai cu seama in vremurile astea, nu se refuza.
Iar Recviemul vesel e o carte pentru cititori si un sprijin pentru mine.“ — RADU PARASCHIVESCU, aprilie 2020

,,Cum sa-ti placa, domnule... astia?“ Sunt recunoscator serviciului de corectura si intregii edituri Humanitas fiindca nu mi-a eliminat cuvantul „astia“ din titlul povestirii. Aud ca prin gradinite si chiar in primele clase de scoala se practica acest nou tip de prigoana. Copiii sunt invatati ca se spune „acesta“ si „aceasta“, nicidecum „asta“ si „asta“. Dan Spataru a murit la timp. Altminteri, ar fi aflat de la castratorii limbii ca a folosit un limbaj nepotrivit cand i-a cantat tarancutei „De data asta, mai fata, / Zi bogdaproste c-ai scapat“...