Descriere - Romanele lui Tudor Arghezi

In aceasta carte mi-am propus sa abordez proza, lui Tudor Arghezi, in special romanele, atat din punct de vedere al continutului acestora, a substantei, a emotiei pe care ele o transmit, dar si al impactului lor asupra literaturii din aceea vreme. Avand in vedere criza romanului atat in literatura romana cat si in cea occidentala, am urmarit si viziunea lui Arghezi asupra conceptului de roman asa cum apare in epoca in care a scris, acest patriarh al literaturii noastre.

Astfel criza acestei specii literare semnifica deopotriva agonia romanului traditional al secolului al XIX-lea, cat si momentul decisiv al innoirii acestei formule epice. La noi ,aceasta lipsa a romanului desemneaza pana la inceputul anului 1930, precaritatea genului atat in privinta aparitiei unor romane cat si a calitatii lor. Se poate spune ca anul 1933 consemneaza aparitia celui mai mare numar de capodopere ale genului. Aceasta pare sa fie concluzia multor scriitori si critici literari romani din perioada interbelica. Astfel intre 1926 anul in care apare eseul lui Mihai Ralea De ce nu avem roman? si 1935 literatura noastra se confrunta cu o avalansa de romane.

Chiar daca a fost apreciat doar ca poet, Tudor Arghezi abordase proza scurta, pamfletele, de aici si interesul pentru roman care era cea mai controversata specie literara a perioadei interbelice.

Tinand cont de incertitudinea definirii romanului ca specie, printre altii, Tudor Arghezi incearca sa lamureasca prerogativele unui romancier, atat pentru critici cat si pentru scriitorii care isi intitulau compozitiile roman, desi ei insisi nedumeriti in ceea ce priveste aceasta specie literara.

Asadar in absenta unui public avizat romanul romanesc ramane pana la aparitia creatiilor interbelice doar un gen conventional, oferind numai ispita identificarii cu existenta tumultuoasa a personajelor.

In a doua parte a lucrarii se poate observa o clasificare din punct de vedere tematic si o analiza aprofundata a romanelor argheziene pentru a evidentia emotia autorului transmisa prin vocea personajelor sale. Apare aici fragmentarismul, constituirea unui satiricon pe care il contin scrierile lui Tudor Arghezi. aceasta caracteristica fiind identificata de exegeza literara.

Ultimul capitol intitulat Barocul arghezian evidentiaza trasaturile baroce ale universului creatilor sale. Apare aici raportarea la o lume carnavalesca care configureaza acea imagine a lumii de-a-ndoaselea asa cum apare si in opera caragialiana.

Toate momentele, impresiile si starile sufletesti din anii de tinerete ai scriitorului apar ca prefigurari ale unor idei artistice, ale unor teme si motive in care recunoastem adeseori tipologia unui spirit baroc, identificabil in special in proza.

In concluzie devine tot mai evidenta in aceasta perioada necesitatea innoirii fundamentale a modului de a scrie un roman.


Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 104