Descriere - Aventuri aproximative in 4 volume

Aventuri aproximative vol. 1

Din mai 1953, odata cu reaparitia revistei „Flacara" al carei numar-pilot color îl macheteaza, începe ascensiunea lui Vlad Musatescu în postura de redactor-artistic (sau machetator, sau, cum se zice azi, art-director). Prin mâna îi trec mai toate publicatiile importante, cum ar fi „Gazeta literara", „Magazin istoric", „Cinema" ori „Scânteia".

Putinul timp liber pe care îl mai are, caci lucra la mai multe „razboaie" deodata, si-l petrece la „Capsa" sau la ferma de la Tâncabesti pe care o cumparase în 1959 cu 2 lei/mp din banii împrumutati si returnati bunului sau prieten, scriitorul Constantin Chirita (casuta cu doua camere si antreu de la Tâncabesti, ca si locuinta de pe Calea Mosilor, unde a scris majoritatea cartilor sale, au fost demolate din odinul lui Ceausescu, de executie ocupându-se, cum zice Maiestrica, primarul „Ion Teleaga, zis Dinca").

Mai vârstnicii gazetari ori scriitori si-l mai amintesc, poate, bântuind pe la „Casa Scânteii", sau pe la celebrul restaurant al Uniunii Scriitorilor, aidoma unui personaj de film à l’americaine - ochelari usor fumurii, favoriti cazuti în barba ca neaua, costum sic din tergalul la moda atunci, precum cristalele Swarovski azi, si geanta diplomat. Daca adaugam chintalul cu bataie spre 140 si Fiatul 600, botezat „bombita", avem portretul succint al celui care în adolescenta visa sa devina „poet cosmic" si care nu numai în volumele de „Aventuri apoximative" s-a dovedit a fi un vesel cronicar al timpurilor lui.

Aventuri aproximative vol. 2

 

Stresul muncii din presa scrisa si permanenta placere a lui Vlad Musatescu de a mânca bine, dar si mult, au facut ca pacientului cam permanent al Institutului de Endocrinologie sa i se mai dea doar cinci ani de viata daca nu trece la regim strict, cu „brânza de veci" delicatesa de capatâi. Adio, asadar, cafele si mititei cu kilogramul, kentane si alte cele placeri nevinovate, stropite cu vreo Tamâioasa.

Se pensioneaza, în 1968, cu diagnostic „adenom hipofizar, obezitate si hipertensiune arteriala", dar nu tine cont de avertismentul medicului si o pacaleste chiar pe „copila buna" Penke, cât se tinea ea de cerber grijuliu.

În 1973 îi apare, în revista „Arges", condusa de poetul si prietenul Gh. Tomozei, unicul ciclu de poezii suprarealiste, prezentat astfel: „... Cei care îl iubesc pe Marele Vlad vor avea surpriza de a-i descoperi vocatia esentiala: aceea de poet." Poemele îi apar dupa treizeci de ani de când Geo Dumitrescu îl debutase ca poet, cu „Moartea carabusului".

Aventuri aproximative vol. 3

 

Dupa treizeci de ani de tacere editoriala, Vlad Musatescu începe sa publice vârtos: „De-a puia-gaia" (1975), „De-a baba-oarba" (1976), „De-a bâza" (1977) si „Contratimp" (vol. I – 1981, vol. II – 1983, toate la „Albatros"); „Unchiul Andi «detectivul» si nepotii sai" (1982), „Cei trei veseli napârstoci" (1985), „Expeditia Nisetrul 2" (1987), „Aventurile celor patru ostrogoti", (1992, toate la Editura „Ion Creanga").

În context, Uniunea Scriitorilor îl firitiseste cu trei premii: 10.000 de lei pentru „Contratimp", o „strachina folclorica, fara valoare declarata" (pentru „Napârstoci") si un „blid, tot folcloric (pentru «Unchiul Andi...»), cele doua vase fiind folosite de prolificul prozator ori de câte ori poftea, si poftea des, la „mâncarea preferata, dar si profund nationala: fasolea batuta, cu ulei si usturoi, cu ceapa prajita deasupra, basca boiaua, si-alaturi, pe blid, cârnatii de casa, bine prajiti, pân’ ce devin crocanti".

Aparitiile editoriale continua cu „Aventurile aproximative". Astfel, Editura „Cartea Româneasca" îi tipareste primele trei volume (1984, 1986, 1987), iar al patrulea este blocat la mantinela cenzurii de tov. Dulea, de la Consiliul Culturii, care îi cere autorului sa schimbe titlul, pentru ca „noi, românii, nu suntem un popor de aventurieri". Astfel, "Oameni de buna credinta" au aparut, în fine, în 1989.

Acum, la volumul al III-lea al „Aventurilor aproximative" am atasat primele noua capitole ale… oamenilor rebotezati, începând – coincidenta -  cu „Omul care aduce ploaia". Motivele sunt doua: primul tine de „legile" tiparului (coli tipografice, de autor, numar de semne pe fila de manuscris etc.), iar Vlad Musatescu, excelent cunoscator în domeniu, n-ar fi zis ba, întelegând situatia. Al doilea, daca nu primul, ne place sa credem ca l-ar fi încântat, odata ce respectivele texte apar sub titlul initial.

Aventuri aproximative vol. 4

 

În acest ultim volum al „integralei Vlad Musatescu", Editura „Adevarul Holding" prezinta cititorilor, dupa capitolul „Maica-mare, unde mâi eu peste noapte?", o serie de texte inedite (intitulate „Istorii") ale acestui scriitor aparte. Aparte, pentru ca a asternut pe hârtie (de toate soiurile, de la cea de ambalaj la cea igienica) mai ales ceea ce a trait, dar si pentru ca scrierile sale contribuie, nolens-volens, la istoria, romantata ori nu, a literaturii române a anilor 1940 – 2000.

Dar, pentru a nu încheia într-o atmosfera gen "Marcia funebre", iata, aleatoriu, câteva repere ce creioneaza, odata în plus, un personaj extravagant precum Alexandru Vlad Marincu Conan Doi, din stirpea Musatescu:

-         n-a fost un fan al Agathei Christie, careia ideile criminale îi veneau în bucatarie, dar ar fi vrut sa fie Sandra Brown (fireste, din punctul de vedere al tirajului cartilor);

-         împreuna cu Penke, sotia ideala, traduce din bulgara "Esko, besko taralesko", devenind parintele celebrului "Arici Pogonici";

-         desi în adolescenta visa sa devina „poet cosmic", n-a fost sa fie si, de pe aripile Pegasului, a cazut de buna voie – si, poate, silit de gena umoristica a celebrului sau unchi Tudor Musatescu – în transeele prozei umoristice.

Format: 13 cm x 21 cm

Nr. pagini: 496 + 528 + 528 + 416