Noul volum al Florinei Ilis este, precum cartea lui Moise, un „recensamint” al unui popor aflat pe drumul prin pustiul adesea ostil al unei istorii potrivnice. Construit pe structura Numerilor – carte despre ascultare si razvratire, despre pocainta si binecuvintare –, romanul este o sinecdoca a destinului Romaniei, ambitionindu-se sa cuprinda cit mai multe evenimente cruciale ale secolului XX si sa sintetizeze o etno-istorie perfect verosimila. Printr-o tehnica insolita, naratorul isi provoaca personajele sa-si depene amintirile pentru a reconstitui un arbore genealogic secular, adinc infipt in pamint, plasmuit din imaginatie, pe ramuri cu nume pe care istoria nu le-a inregistrat, cu destine intersectate, aflate sub semnul iubirii, al bucuriei, al nasterii si al mortii, dar si al tradarii, al minciunii si compromisului. Nonconformista fata de rigorile epicului traditional, puterea de seductie a Cartii numerilor sta in varietatea personajelor si a intimplarilor in care oricine poate identifica profiluri, personalitati si experiente din istoria personala.

„Daca, din lipsa de documente scrise, date fiind imprejurarile, voi imagina acolo unde informatiile prea putine nu-mi ajung, cititorul, ingaduitor, ma va ierta, fiindca in cartea numelor, pentru ca numele sa nu se topeasca in uitare, devenind asemeni crucilor innegrite de timp, strimbe si mute, m-am straduit sa iscodesc oamenii si lucrurile, facind din nimic si citeva metafore mai mult si, sporind cu toate cite le-am auzit si le-am crezut, voi face ca si putinul despre neamul meu si despre neamul nostru sa nu se piarda si sa nu fie de paguba celor ce vin. Fara a uita totusi ca nu fac altceva decit literatura, voi apela la cercetare si documente doar cit sa nu omor povestea si, pentru a inainta putin cite putin in trecutul care nu-mi da pace, ma voi lasa in voia placerii de a povesti si ma voi servi de amintirile tuturor, nadajduind sa aflu cit mai mult, toate detaliile, chiar corelatiile nevazute, secrete, care exista intre lucruri si pe care, la o privire prea grabita sau numai obiectiva, nu le observam.” (Florina Ilis)