Multe dintre resorturile, mai mult sau mai putin (ne)vazute ale lui Alexandru Plesa, Petru Anicet ori Mitica Gheorghiu actioneaza in virtutea acestei inconstiente cultivate, a virulentei deliberate. O agresivitate aparent dezorientata, dar vizand, in fapt, topirea oricaror limite, nu doar a simplelor conveniente sociale, si pe care pasionalitatea vietii interbelice romanesti (si nu numai), cu otraviri, dueluri, crime si sinucideri din amor mereu la ordinea zilei, o presupunea si o sustinea din plin. Mult sadism masculin, dar si mult masochism feminin in Huliganii. Fata de senzualitatea frizand isteria, deopotriva a fecioarelor si a prostituatelor, dilemele lui Alexandru privind libertatea individuala („imperfecta“) si cea colectiva („a speciei umane, grandioasa, euforica“) tin de conversatiile de salon ale adolescentilor acneici. Cum sa nu gandeasca Dragu („cu ura“), afland decizia lui Plesa de-a se insura cu prima fata care-i iese-n cale, ca are de-a face cu „un imbecil frumos, care-si nascoceste probleme de constiinta“? „Senzatia de frig, de umezeala, de singuratate ajunsese insuportabila“. Si tot el conchide: „Fiecare om vrea sa fie liber in viata, dar toti fug de consecintele libertatii lor“. DAN C. MIHAILESCU