Daca in iernile copilariei mele bunica nu m-ar fi tintuit la gurasobei cu povestile ei nesfarsite si pline de taine, poate ca n-as fiscris niciodata aceasta carte.,,Ispita sperantei" este o crenguta dinbasmele depanate de femeia aceea cu par alb, mare cat un munte silinistita ca o namiaza de vara. Din pacate, din pricina multor povestiri ascultate, mintea mea n-a putut retine nici una dintre ele dela inceput si pana la sfarsit. Acusm, prin ceata anilor; inchipuirilede atunci imi apar cu contururile sterse si invelite de un strat decolb argintiu. O parte din miezul acestui galop epic se afla cuprinsin vechiul cantec batranesc,, Voica", trecut din gura in gura pret dezeci, poate de sute, de ani. Eu, din pricina neastamparului, n-amputut sa urmez firul frumoasei povesti si am rupt-o la fuga prin altemeleaguri, plasmuind alte personaje si alte intamplari. Marturisesc,fara nici o retinere, ca, fermecat de locurile unde m-am nascut si amcopilarit, mai port in suflet fiorul furtunilor si ploilor repezite, linistea iernilor cu zapada inalta. Vad inca luna cuibarita pe dupa hornul casei inconjurate de o liziera de salcami inalti cu coroanamare si mai aud fosnetul plopului din fata casei. Toate acesteastranse, impreuna cu alte ganduri si simtiri, m-au indemnat sa scriuaceasta povestire, ori basm, ori cum vreti s-o numiti. Bucuria meaar fi ca dumneavoastra sa va placa.