Dupa lectura primului roman scris de Caius Mihaila (Jurnal la Morile de Vant), al doilea roman, Medicii bolnavi, deruteaza asteptarile cititorului. In centrul epic nu se mai afla nelinistea cautatorului de absolut, constiinta framantata de intrebari existentiale fara raspuns, ci imaginea dilatata a unei imense ironii, si ea adeseori desemantizata. O virtuozitate stilistica, desigur, care trebuie perceputa in toate nuantele ei. Daca primul roman ne invita sa nu reducem patosul originar al propriei noastre constiinte, al doilea raspunde acestei chemari camuflandu-l. Experienta autentica este abandonata, inlocuita cu trairi intermediate de relatari ce par a fi culese in viteza unei "probe de microfon". Idealismul dedicat, din prima perioada a carierei de medic de tara, e disimulat printr-o "bine temperata" miscare regresiva. Antrenat in hatisul administratiei sanitare judetene, autorul isi dozeaza subtectivitatea, datorita unei noi capacitati de reflexie, relativiste. Vocea subiectiva din primul roman, ce cauta un principiu de autointemeiere. se autosuprima in al doilea roman. Morala scriiturii este insa mai complexa decat pare. Strategia rasturnarilor de registru este dubla.