Pentru Ana Blandiana, fantasticul e un taram de o stranie familiaritate, in care autor si cititor deopotriva patrund pe nestiute parca. Doar un vag sentiment de suspendare a timpului, o ratacire fara tinta prin locuri la fel de vag cunoscute, anunta in povestirile ei, reunite acum intr-un singur volum, iminenta intrarii in acest "alt" taram. "Fantasticul nu e opus realului, este doar o infatisare mai plina de semnificatii a acestuia", spune poeta undeva. Si intr-adevar, semnul lui distinctiv este in povestirile Blandianei, ca si in marea literatura fantastica a lumii, capacitatea de a se insinua in porii cotidianului si de a trimite mereu spre sensurile mai adanci ascunse in banalitatea vietii de zi cu zi. Pentru a aduce aceste sensuri la suprafata insa, a fost nevoie intotdeauna de puterea speciala de patrundere a poetului. Fiindca atunci, si numai atunci, in ciuda temerii care-l incearca, in ciuda presimtirii ca o data patruns in acest taram interzis nu mai are cum sa afle iesire, se lasa cititorul purtat, cu voluptate, prin labirintul primejdioasei cunoasteri a lumii si a sinelui in care il invita fiecare intamplare.