Aproape zece ani i-au trebuit Anei Blandiana ca sa scrie acest roman (1983-1991). Dar chiar daca scrierea lui nu i-ar fi luat atata timp, e greu de crezut ca el ar fi putut vedea lumina tiparului inainte de 1990. Fiindca, intre atatea romane care vorbeau despre actualitatea, expirata, a "obsedantului deceniu" - cum numise Marin Preda anii 50 ai veacului trecut -, Sertarul cu aplauze a refuzat de la bun inceput compromisul obligatoriu al localizarilor in timp acceptate, optand pentru confruntarea directa cu universul concentrationar al societatii comuniste ca atare. De aceea, lipsit de limbajul esopic al scrierilor ce aveau de infruntat cenzura, romanul Anei Blandiana se citeste si astazi cu nestirbit interes. El este o tulburatoare marturie asupra catorva destine paralele, urmand fiecare un traseu strict supravegheat; o marturie incheiata cu strigatul de deznadejde al autoarei in fata neputintei de a schimba aceste destine sub apasarea carora au trait atatia dintre noi - de a pune capat cosmarului in care am mai fi trait si azi cu totii, fara cotitura istorica ce a facut posibila insasi aparitia acestei carti.