Duiliu Zamfirescu a fost ?nainte de toate un artist şi, poate, unul din cei mai mari stilişti din c?ţi a cunoscut literatura rom?nă. Eleganţă, sobrietate, noutate ?n expresie, amestec ponderat de arhaisme şi de neologisme - sunt notele esenţiale ale acestui stil ce şi-a desfăşurat volutele armonioase ?ntr-o serie de romane de valoare inegală, din care va răm?ne, probabil, Viaţa la ţară, prin echilibrul de realism şi de idealism, prin poezia păm?ntului şi a vechii noastre boierimi iubitoare de păm?nt, şi, mai ales, prin neuitata creatiune a Saşei. Acest stilist armonios, care şi trupeşte avea linia apolinică, prezintă ?nsă, prin cine ştie ce fatalitate, defectul ?ntristător al unei dezarmonii sufleteşti [...]
Eugen Lovinescu

DE LA VILLA TUSCULANA (dactili şi trochei)
Tristele umbre se lasă pe văi de sus de pe dealuri
Singure, palide, pline de-o lume vie de basme:
Bradul, umbrela şi-o-ntinde pe muchea arsei coline;
Mierla şăgalnică ţipă prin grase tufe de lauri.
Cicero, vechiule st?lp al acestor clasice locuri,
Scoală din pulberea vremilor. Uite: colo, pe valea
Tibrului, urmele Romei antice tremură ?ncă.
Umbro-sabelii şi quirium, Taţiu, Numa Pompiliu;
Zeii, pontificii, fraţii Arvali; Lupercii şi Sălii;
Piatra şi lancea, şi focul din vatra Vestei fecioare,
Toate sunt ?ncă şi azi ?n fiinţă. Timpul şi forma
Par că se schimbă.
"Plin de un dor fără saţiu de lumea vremilor duse,
Timpul şi forma de astăzi mă lasă rece ca gheaţa.
Toate sunt ?ncă-n fiinţă şi totuşi toate sunt moarte.
Ochi-mi, o nobile Marcu Terenţiu, cată spre tine."
Astfel grăieşte un glas din ruine. Nimeni n-aude.
Braţe v?njoase ?ntind Apeninii către cetate
Roma din vale priveşte pe g?nduri coamele ninse.
Soarele moare prelung ?n ad?ncul mărilor Tusce.
(Roma, aprilie 1889)