„Orice carte e o usa deschisa catre altele.” Kocsis Francisko

Intelectual asezat, preponderent retractil si melancolic, plamadit din vechea stirpe rafinata a literatilor ardeleni traditionali, crescuti in spiritul unui ethos imperial, Kocsis Francisko exceleaza in domenii care se armonizeaza intregitor, dand la iveala fizionomia unui transil­vanism flexibil, seniorial, destul de greu de gasit in spatiul nostru cultural de azi.

Literat scolit fiind, adica trecut prin biblioteci rafinate inainte de a se apuca sa scrie, Kocsis nu produce proza destructurata, experimentala, ci e un miniaturist exigent si rafinat, care „iubeste cuvintele vechi, zemoase si dulci”, adora intertextualitatea intrinseca, adica scenariile narative in rama (descrieri, povesti, scrisori), esenta volumului fiind data de capacitatea povestitorului de a astepta si de a consemna micile epifanii ale existentei.

Scriitorul foloseste – era inevitabil ca acest impuls livresc sa nu se manifeste la un autor care e convins ca „orice carte e o usa deschisa catre altele” – cateva retetare literare acreditate, din dorinta de a reliefa o dihotomie clasica pentru acest tip de proza, in care personajele se impart in doua categorii: a celor „selectate” de o epifanie sau revelatie majora si a celor pe care Dumnezeu, in generozitatea sa infinita, le ignora.

Stefan Borbely