Autor de fineturi speculative in eseuri, Ioan F. Pop ne infatiseaza in ipostaza d-sale lirica o umbra fidel-fantasta a acestora, „un trup straveziu, un trup de intuneric si lumina“. Nu e o poezie „de idei“, ci una de emotionala marturie aidoma unei eliberari, asociind dureroasele contrarii intr-o comuniune degajata. Embleme fragile ale unei fiinte-limbaj. O paradoxala virtualitate a ceea ce se intampla deja in expresie. Gheorghe Grigurcu

„Umbra“ – ale carei poeme le transcrie aici Ioan F. Pop – este o umbra grea, de plumb, care striveste un peisaj expresionist, de apocalipsa asistata contemplativ, aproape cu detasare (marcata, voit ori ba, de poetica analogiei, de „ca“-ul imblanzitor de angoase), dar desfasurata ca un film in care scribul s-a ratacit si s-a pierdut. Astfel ca, de fapt, el ajunge sa trimita telegrame de la fata locului, in felul lui Aurel Pantea (de care-l apropie si virulenta cu care abstractiile devin fulgerator senzatii agonice), anuntand cum coboara, „ca niste reptile, orele care nu mai arata nimic“. Nu mai arata insa doar dupa ce si umbrele, si cuvintele au fost urcate pe esafod, dupa ce poetul a auzit tropotul „cu care noptile calca pe cadavrele zilei“ si „ritmul tobelor ce bat ultimele alarme ale caderii timpurilor“. Aceasta agonie o transcrie F. Pop, in versuri de somatie, de parca ar vorbi si el din Patmos si ar fi ultimul spectator al lumii, spectator devenit deopotriva victima si reporter. Versuri grele, supraincarcate, sfidand minimalismele cu forta vizionara si imaginatie halucinatorie. Al. Cistelecan

In mod inconstient, fiecare poet e selectat de o parte a zilei, pentru a i se configura imaginarul si obsesiile dominante. Ioan F. Pop e, in aceasta privinta, un vesperal esentializat, care spune povesti la „capataiul cuvintelor bolnave“, invoca, asemenea lui Ioan Alexandru din faza timpurie de creatie a acestuia, „vamile pustiei“, tacerea, nimicul si „cuvintele in urma carora nu a sosit nimeni“, insa nu trebuie uitat ca intreaga retorica negativa a volumului pe care cititorul il tine in mana ii apartine unui om care a consacrat o lucrare de doctorat gandirii crepusculare a Sfantului Augustin, invatand cu buna-stiinta atat stilistica „pasilor tarzii“ ai vietii, cat si germinatia discreta, de ordin religios, a extinctiei. Un poem din volum vorbeste despre „marsul nescris al golgotei“, reamintindu-ne faptul ca vizionarismul escatologic al lui Ioan F. Pop este unul profund spiritualizat, el fiind impartasit lumii nu ca un gest de comuniune, ci drept invitatie la singuratate a unui om care oricum traieste, prin versurile si paginile sale de jurnal intim, la marginea ingaduita a celor existente si a celorlalti. Stefan Borbely