Senzational este ca, pe masura ce urmareste cu empatie extremele personajelor sale, stilul lui Ferrante razbate dincolo de orice limita, nerabdator parca sa duca fiecare gand pana la concluzia sa cea mai radicala si, inapoi, pana la punctul cel mai radical in care a prins contur. Lucrul acesta este evident in curajul cu care naratoarele femei vorbesc despre copii si maternitate. - James Wood, The New Yorker

O meditatie profunda si emotionanta asupra conditiei de femeie si mama.

Leda, o profesoara de literatura engleza, divortata de multa vreme, ramane pentru prima oara singura dupa ce fetele sale, de-acum mari, pleaca in Canada, sa locuiasca impreuna cu tatal lor.

Convinsa ca va fi coplesita de singuratate si de un sentiment de inutilitate, Leda gaseste in schimb o libertate  la care nu indraznise sa se gandeasca. Aceasta libertate insa, se transforma intr-o necrutatoare introspectie provocata de intalnirea cu o familie galagioasa intr-un satuc din sudul Italiei, unde Leda pleaca intr-o mica vacanta. Astfel, povestea unei femei care se redescopera pe sine devine povestea unei confruntari nemiloase cu trecutul.

Inca de la aparitia romanului Prietena mea geniala, care deschide Tetralogia Napolitana, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformandu-se in asa-numita „Febra Ferrante”. Este considerata una dintre autoarele contemporane cele mai convingatoare, o stilista desavarsita, cu o intuitie artistica iesita din comun, care a castigat admiratia mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – si a unor critici importanti: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fara indoiala, primirea cea mai calduroasa a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeste intr-un stil plin de frumusete si forta despre sentimentul de apartenenta la un loc, despre relatiile umane, dragoste, familie si prietenie.

Cand citesti un roman al Elenei Ferrante te simti ca si cum Kafka ar fi scris un roman in care Gregor Samsa nu se transforma intr-un gandac, ci devine constient fara incetare de identitatea sa de insecta, descoperind metafore ale acestei identitati peste tot in jurul lui. - The Guardian

Desi in romanele Elenei Ferrante spatiul si timpul sunt bine precizate, referintele externe sunt atenuate, lasand locul miscarile subtile, intime, din subterana ale gandurilor si emotiilor.
Harper’s Magazine

Cred ca un cititor adevarat nu cauta chipul fragil al autorului in carne si oase, ci mai degraba fizionomia bruta pe care o contine fiecare cuvant.
Elena Ferrante