In atentia celor gata sa critice ceea ce nu inteleg: miza cartii de fata nu este de a umbri sau a stirbi aura lui Iisus, ci una total opusa, de a-L preamari. Iisus moare, intr-adevar, pe cruce, dar moare ca om si atat, iar cine, eliberandu-se de orice prejudecati, accepta acest aspect va trai bucuria pe care o promite aceasta carte oamenilor inteligenti si cu adevarata iubire pentru Divin. Episodul consumat in gradina Ghetsimani, amplu comentat de mine, este cel care ne dovedeste cel mai bine ca Mantuitorul inca nu se sustrasese complet, in evolutia Sa, fricii, drept pentru care in gradina patimilor, dupa cum a fost numita, El chiar experimenteaza o stare de angoasa acuta.

Potrivit viziunii mele, aceasta manifestare este ultima si cumplita zvacnire a restului infim de karma ce supravietuise in Iisus, Care, dupa ce Isi consuma indoielile si nelinistea, se ridica insa, Isi sterge lacrimile si merge sa Isi incheie misiunea stiuta si asumata. Ajunge pe crucea durerii, moare, insa… INVIE! Iar invierea aceasta, a omului, mie, unuia, mi se pare infinit mai importanta decat cea… A cui, a lui Dumnezeu? Cum sa putem vorbi de invierea lui Dumnezeu, odata ce nu putem vorbi, practic, despre moartea Lui? Dar un om care a inviat este cu adevarat un eveniment cosmic, fara precedent si deschizatorul celei mai importante ferestre pentru gandire si pentru speranta!

Citeste o carte cum nu s-a mai scris si nu te mira daca, uneori, vei avea niste tresariri care nu stii de unde iti vin: sunt ale sufletului tau insetat de Adevar, care in sfarsit isi primeste hrana asteptata