„Pe neasteptate, un maghiar ranit se ridica brusc de unde cazuse si, cu spada ridicata, vru sa-l loveasca pe rege. Totul s-a petrecut atat de repede, incat nimeni nu l-a observat, in afara de Klaus, ducele francon ce statea in apropierea lui. Din instinct a tras cu putere de capastrul calului. Acesta sari in doua picioare, iar nobilul Klaus reusi sa-l loveasca pe maghiar in plin, omorandu-l. 

Cum de a cazut franconul de pe cal, pierzandu-si cunostinta, pentru un scurt timp, nu stia nimeni. Probabil isi luase un avant prea mare, dorind sa-si apere regele. 

Cand acesta si-a revenit, o multime de cavaleri stateau in jurul lui, iar regele ii zambea prietenos: 

- Nobile Klaus, mii de multumiri! Mi-ai salvat viata! Cine ar fi crezut? Nu stiu de ce, dar uneori am simtit ca nu ma placi.

- Chiar asta a fost greseala. Nu mi-am dat seama decat acum cat de mult va pretuiesc si va admir. 

Regele rase alaturi de ceilalti si facu o gluma, cum ii era obiceiul: 

- Sper sa nu-ti schimbi parerea, dupa ce-ti revii complet.“