Descriere - Marea despartire. Un vis - C.S. Lewis

Marea despartire este Divina comedie a lui C.S. Lewis. Povestea alegorica ne poarta intr-o calatorie din Iad, un oras cenusiu cu strazi pustii, care se dovedeste a fi Purgatoriul pentru aceia care se hotarasc sa-l paraseasca, pana in apropierea Raiului, un munte inverzit la care ajung cei ce au puterea de a renunta la iluziile vietii pamantesti. Insa drumul anevoios intre cele doua taramuri il aduce pe narator in preajma unor personaje - artistul neinteles, intelectualul cinic, savantul sceptic, clericul apostat, bruta belicoasa - incredintate de permeabilitatea granitei dintre bine si rau si astfel sfasiate de imposibilitatea alegerii. „La urma urmei, scrie Lewis, sunt doua feluri de oameni: unii care ii spun lui Dumnezeu: <<Faca-se voia Ta>> si altii carora Dumnezeu le spune <<Faca-se voia ta>>.“



Prefata

Blake a scris Casatoria Raiului cu Iadul

Daca eu am scris despre despartirea lor nu a fost din pricina ca ma so cotesc un adversar pe masura unui asemenea geniu si nici macar fiindca as fi catusi de putin sigur ca am inteles ce a vrut el sa spuna. Dar, intr- un fel sau altul, incercarea de a infaptui aceasta uniune este perena. Ea se intemeiaza pe convingerea ca realitatea nu ni se infatiseaza niciodata sub aspectul unei alegeri inevitabile de tipul „sau - sau“; ca, avand iscusinta si rabdare si (mai intai de toate) destul timp, putem gasi intotdeauna o modalitate de a adopta
ambele variante; ca evolutia sau ajustarea ori ameliorarea va preface raul in bine, fara a fi nevoiti sa respingem pe de- a- ntregul nimic din ce am dori sa pastram. Aceasta convingere mi se pare o greseala fatala. Nu poti sa- ti iei cu tine tot bagajul in fiecare calatorie; se intampla ca intr- una dintre calatorii sa fii nevoit sa- ti lasi in urma,
printre altele, chiar mana dreapta si ochiul drept. Nu traim intr- o lume in care dru murile sunt niste raze de
cerc care, daca sunt urmate de stul timp, se vor apropia treptat si se vor intalni in centrul figurii, ci mai degraba
intr- o lume in care, dupa cateva mile, orice drum se bifurca din nou si la fiecare rascruce trebuie sa luam o
decizie. Nici la nivel biologic viata nu se aseamana cu un rau, ci cu un copac. Nu se indreapta spre uniune, ci se
indeparteaza de ea, iar fiintele se inde parteaza din ce in ce mai mult unele de altele, pe masura ce dobandesc perfec tiunea. Binele, cu cat se desavarseste, cu atat se deosebeste mai mult nu numai de rau, ci si de alt bine.
Nu cred ca toti cei care aleg drumuri gresite sunt sortiti pieirii; dar salvarea acestora inseamna aducerea lor pe
calea cea dreapta. O adunare poate fi corectata, insa numai intorcandu- te pe firul calculului pana gasesti eroarea si refacandu- l din acel punct, niciodata mergand pur si simplu inainte.

Raul poate fi desfacut, dar nu poate fi „pre schimbat“ in bine. Trecerea timpului nu- l vindeca. Vraja trebuie desfacuta, incetul cu incetul, „prin incanta tii de-a-ndaratelea cu putere de a despreuna“, si nu altminteri. Suntem tot in situatia „sau - sau“. Daca vrem cu tot dinadinsul sa pastram Iadul (sau chiar Pamantul),
nu vom mai vedea Raiul; daca acceptam Raiul, nu vom mai fi in stare sa pastram nici cele mai neinsemnate si
personale amintiri despre Iad. Cred, sunt aproape sigur, ca orice om care ajunge in Rai va descoperi ca lucrurile
pe care le- a parasit (chiar scotandu-si ochiul drept) nu s- au pierdut: ca miezul a ceea ce cauta cu adevarat chiar si atunci cand era incercat de cele mai imorale dorinte va fi acolo, cu totul nesperat, si il va astepta in „Tinu  turile din nori“. In acest sens, doar cei care si- au incheiat calatoria (nu si ceilalti) vor putea spune pe buna dreptate ca binele este totul si Raiul, pretutindeni. Dar noi, acum, la capatul drumului, nu trebuie sa incercam a anticipa acea viziune retrospectiva. Daca o vom face, probabil ca vom imbratisa acea falsa idee fantezista si periculoasa ca totul este bine si ca pretutindeni este Raiul.