Temperamental, Razvan Ionescu este un autentic bon vivant cu accese de melancolie. Prezenta lui emana pace, echilibru si mai cu seama buna dispozitie. Masivitatea impunatoare a fapturii, coama leonina si barba spartana ascund un suflet de „garofita“. Intr-o lume care alearga fara sat, mereu cu piciorul pe acceleratie, Razvan evolueaza oarecum atemporal, desprins de stridentele cotidiene, dar perfect racordat la freamatul Istoriei. Aceasta gratioasa atemporalitate, aceasta cavalereasca si joviala detenta se simte pretutindeni in paginile sale. El are, in toate sensurile expresiei, rabdarea scrisului, aspra, dar si spectaculoasa virtute de a-si alege, tria, slefui, mangaia si parfuma pe indelete fiecare fraza, ca-ntr-un ritual vestimentar, inainte de a o scoate pe scena. Actor si teolog, poet si ziarist, profesor si père de famille, iata portretul unui compatriot „in care nu exista viclesug“, plin de haruri si de bun simt care te obliga sa mai crezi in Romania de azi si in Julieta de maine.

Cristian Badilita


In satul unde locuiesc, Julieta are 90 de ani si program fix. In fiecare zi,
la ceasurile cinci ale dupa-amiezii se iveste la strada, adusa de spate, tarand de dupa portile inalte un scaun sui. Rabdatoare, asteapta sa vina vacile. Ea n-are, da’ nu conteaza, asteapta. Vacile sunt tot alea de anul trecut si tot alea de acum doi ani. Doar ca acum le-atarna un biscuit de
ureche. Fara el cica nu pot intra in Europa. „Noua cand ne pune, dom’ doctor?“ Tusat ca-mi recunoaste studiile, ii raspund timid si competent: „Nu mai e mult.“ ªi uite asa, viata se scurge linistit mai departe. La cativa pasi, pe soseaua nationala, se amesteca aiuritor limuzine cu numar de Germania si biciclisti debili, carute delabrate si autocare gemand de populatie autohtona, pornita cu mic cu mare care-ncotro, catre Italia ori Spania. „Or plecat sasii, pleaca si romanii“, suiera Julieta plescaind cu naduf. Ia s-o-ntarat, imi zic. „Si matale?“ Nu-i trebuie mult. „Io? Cu estia, dom’ doctor“, si-mi arata un palc de puradei de-o culoare incerta, navalind dintr-o casa mare saseasca ce sta sa se prabuseasca. Vacile tot nu vin, dar Julieta nu se impacienteaza, asteapta. Dupa 90 la ea si dupa ‘90 la noi, timpul curge altfel. E singura din tot satul care mai are flori la drum, asa cum era odata pe vremea sasilor. De-asta asteapta
vacile, sa nu i le calce.


...............................................................


In satul unde locuiesc a venit gripa aviara. La fix. De maine intram in carantina laolalta cu jumatate din tara. In sfarsit suntem si noi pe listele Comandamentului Antiepizootic de la Bucuresti. Ne-a citit la televizor! Adica am intrat in randul lumii! Gainile mor pe capete si locuitorii o tulesc care pe unde apuca, mandri de satul lor proaspat intrat pe fluxul tuturor agentiilor internationale de stiri. N-avem a ne ingrijora ni se spune: „Chiar daca numarul focarelor de gripa aviara a crescut, se mentine tendinta de scadere“ (citat aidoma din stirile Realitatea TV/30 mai 2006).

Cu toate ca a trecut binisor de 90 de ani, Julieta ramane neclintita in bataia virusului si se tine cu incapatanare de acelasi program fix. In fiecare zi, la ceasurile cinci ale amiezii se iveste la strada, adusa de spate, tarand de dupa portile inalte un scaun sui. Pana toamna trecuta astepta sa vina vacile. Ea n-avea, da’ nu conta, le asteapta pe ale altora. Ii placea sa rada de ele, fiindca Europa le-atarnase un biscuit in ureche. Acum ii asteapta „pe estia in combinizon“ sa vina sa-i stropeasca batatura cu maglavais. Gainile i le-au luat. Abia ce-a mai putut sa piteasca vreo septe oua in cutia de la televizor. Zice apasat: „Mi-or zis sa stau cu el daschis sa aflu in permanenta stirile si sa actionez conform instructiunilor!!! No, apa de buna sama, mereti linistiti, le-am spus. Slava Domnului ca s-or dus si teveul ii stricat de-acu’ tri ani, ca altcumva eram de mult la doi meter de-a fundu’“ – isi face ea o cruce mare, plescaind
multumita. „Daca aveam stiri, aveam io instructiuni, da’ n-aveam oua! Dumneavoastra ati pitit ceva, dom’ doctor?“ „Nu“ – ridic din umeri rusinat. „Apa di ce?“ – se rasteste scurt la mine. „Pentru ca al meu merge“ – i-o intorc scurt ca s-o intarat. „No, apa asa vi trebuie la dumneavoastra oamenii cu carte. Ca fara stiri sunteti tati morti! Acu’ ati fi ramas saracutii de dumneavoastra numa’ cu ouale lu’ dom’ Nastase“ suiera ea tuguindu-si buzele competent. „Pai nu mai e el, doamna Julieta, c-au pierdut alegerile.“ „No, asta-i buna! ªtiti ca io
n-am bagat de sama?“, si rade in hohote cu toata gura ei fara urma de dinti.

Razvan Ionescu



Format: 13x20 cm
An aparitie: 2007
Nr pagini: 216