Daca multi scriitori s-au folosit de carnete pentru a tine un jurnal intim, a consemna impresii de calatorie sau diverse notatii pregatitoare, Proust s-a slujit de ale sale doar pentru a-si acompania opera, atat pe plan lexical, cat si pe planul creatiei.

Din acest punct de vedere, si in ciuda caracterului lapidar al anumitor insemnari, care poate dauna intelegerii lor imediate, ele constituie un aport pretios pentru o mai buna intelegere a complexitatii procesului literar la Marcel Proust.  

Florence Callu  Antoine Compagnon  "Sa adaug in ultima parte la conceptia mea despre arta. Ceea ce se prezinta astfel in mod obscur in adancul constiintei, inainte de a-l realiza in opera, inainte de a-l face sa iasa afara, trebuie sa strabata o regiune intermediara intre eul nostru obscur si exteriorul, inteligenta noastra, dar cum sa-l aducem aici, cum sa-l prindem?

Putem sa ramanem ore intregi incercand sa repetam prima impresie, semnul insesizabil ce era asupra ei si care spunea: aprofundeaza-ma fara sa te apropii, fara sa o aduci la tine. Asta-i arta, singura arta. Singurul merit este de a fi exprimat ceea ce a aparut in adancuri, caci de obicei, cu exceptia unei iluminari de o clipa, sau a unor momente exceptional de limpezi, imbatatoare, aceste adancuri sunt obscure. Aceasta adancime, aceasta inaccesibilitate fata de noi insine este singurul semn al valorii - si poate si singura bucurie. Nu are importanta despre ce-i vorba.

O clopotnita, daca ramane insesizabila mai multe zile la rand, are mai multa valoare decat o teorie completa a Lumii. (Carnetu1, 41)." E un Proust al inceputurilor, cu stangaciile, tatonarile lui, fara certitudinea ca va gasi ceea ce cauta, dar care continua sa caute, tarandu-ne si pe noi cu sine in cautarea lui, scuturandu-ne de clisee, plasandu-ne, printr-un singur gest, in bucuria impulsului originar.