Raspunzand parca "unei chemari de marturie si imaginatie lansate de insasi istoria Americii Latine, istorie in acelasi timp napastuita si stralucitoare, in care coexista o plaga atat de cumplita ca tortura si un miracol atat de uman ca solidaritatea“ (Mario Benedetti), au fost publicate aproape simultan in America Latina trei mari romane pe tema dictaturii - in 1974, “Eu, Supremul” de Augusto Roa Bastos si “Recursul la metoda” de Alejo Carpentier, iar in 1975, “Toamna Patriarhului” de Gabriel García Márquez.

Spre deosebire de Carpentier si Márquez, ale caror personaje constituie sinteze ale mai multor dictatori latinoamericani, in romanul lui Roa Bastos figura centrala este inspirata de un personaj istoric, unul dintre oamenii politici cei mai controversati ai istoriei continentului, José Gaspar Rodríguez de Francia (1758–1840), cel care a exercitat o "dictatura perpetua“ în Paraguay, din 1814 pana la moartea sa.
Cartea insa este mai curand un roman mitic si simbolic decat unul istoric in sens curent: Roa Bastos reface istoria esentiala a poporului paraguayan si il surprinde pe dictator in intimitatea gandirii lui delirante, prin intermediul unui monumental monolog al puterii absolute. Un exceptional succes literar, o marturie pasionanta si o opera de avangarda, “Eu, Supremul” este incontestabil o capodopera a literaturii latinoamericane si o lectura obligatorie pentru cititorul de astazi