Lucrarea este un ghid mai degraba literar decat turistic al marilor orase asa cum au fost vazute de scriitorii care s-au nascut, au trait,
au creat si au iubit in ele. Antologia „Sodoma si Gomora, 14 motive de a uri si de a te lasa cucerit de viata de la oras“ este un fel de atlas de
geografie sentimentala creat din povesti si legende de catre autori ce si-au pus amprenta pe devenirea oraselor lor, astazi, in acele locuri, ei
avand cel putin o strada, un scuar, un muzeu, un parc sau macar o carciuma „botezate“ cu numele lor.
Antologia incepe cu „Bucurestii de altadata“ vazuti de Constantin Bacalbasa si se incheie, circular, cu „Grand Hotel Victoria Romana“ a lui Ion Luca
Caragiale. Intre cele doua popasuri bucurestene, cartea va poarta prin Praga bravului soldat Svejk, cel mai degraba iubitor de bere decat de fapte de
vitejie (cea mai scumpa berarie din Praga ii poarta astazi numele, lucru cu care Jaroslav Hasek nu prea ar fi de acord), prin Sankt Petersburgul lui
Dostoievski si prin Moscova lui Tolstoi. Nu puteau lipsi din acest periplu literar Parisul lui Balzac si sordida Londra a lui Dickens.
In compensatie, Samuel Pepys prezinta in jurnalul sau viata de zi cu zi a londonezilor din perioada Restauratiei, a micii nobilimi sau a orasenilor de
toata mana, de la discutiile tipic englezesti despre starea vremii la preferintele lor gastronomice sau muzicale. New Yorkul e vazut prin ochii doamnei
Edith Wharton. Roma in carnaval e prezentata de Alexandre Dumas prin intermediul contelui de Monte Cristo, in timp ce Roma cersetorilor, a hotilor si a
declasatilor a intrat in vizorul naturalistului Émile Zola. Compatriotul nostru Mateiu Caragiale ne calauzeste prin Berlin, iar calatorul de profesie
Marco Polo povesteste despre unul dintre orasele din indepartata China, Cambaluc, intr-o istorie dictata de el colegului sau de detentie genoveza,
Rusticello din Pisa.
Ca lectura de incalzire, iata ce scria Constantin Bacalbasa despre Bucurestiul de la 1871: „Dambovita nu era nici canalizata, nici rectificata pe vremea
aceea. Putin adanca, serpuind intr-o albie la nivelul stradei, murdara, fara cheiuri, cu poduri din lemn prost intretinute, alergand in zig-zaguri
intortocheate, avea numeroase vaduri de unde sacagiii scoteau apa. Fiindca acum 50 de ani, apa nefiind introdusa la domiciliu, era vanduta de sacagii,
fie ca o aduceau abonatilor pe pretul mediu de 50 bani sacaua, fie ca o vindeau pe strazi, strigandu-si marfa, la fel cu toti ceilalti vanzatori
ambulanti. Ori pe ce strada locuiai auzeai sacagiii strigand: «Apa! Apa! Haap!»“.
Gabriela Lupu

Anul aparitiei: 2008
Nr. pagini: 304