Descris de autorul insusi drept „poem epic in proza”, Suflete moarte (1842) este un roman unic in literatura clasica si un punct de reper in scrierea de expresie rusa. Romanul reflecta viata in Rusia feudala, stilistic imbinand realismul obiectiv cu elementele de absurd, dar si comicul, frizand grotescul, cu nuantele tragice. Pavel Ivanovici Cicikov, „consilier de colegiu, boier”, asa cum se prezinta intotdeauna, are ideea geniala de a se imbogati rapid printr-o inselatorie: va cumpara „suflete moarte” de iobagi – al caror deces nu a fost inca declarat, figurand deci in continuare ca persoane vii –, pentru care proprietarii inca sunt nevoiti sa plateasca taxe catre stat, si le va revinde apoi. Desi nu s-a dat niciodata inapoi de la castiguri necinstite, Cicikov este convins ca de aceasta data are sa foloseasca banii ca sa isi cumpere pamant si sa devina si el mosier respectabil. Unii dintre cei intalniti in calatoriile sale sunt cuceriti de manierele impecabile si de carisma boierului nou-venit, altii accepta tranzactiile propuse constienti fiind de infractiunea comisa. Cu totii insa contureaza un tablou picaresc si totodata tragic, asa cum nu mai exista in literatura.

Pentru publicul roman, Suflete moarte apare acum in imprintul „Clasici ai literaturii” beneficiind de o noua traducere, semnata de Anca Irina Ionescu, si de o prefata scrisa de Antoaneta Olteanu.

 „Gogol era o fiinta stranie, insa geniul este intotdeauna straniu.” Vladimir Nabokov

„[Gogol este] la fel de necesar precum e lumina.” Flannery O’Connor

„[…] in Suflete moarte, […] Gogol ne-a aratat ca in spatele oricarui lucru care starneste rasul se ascunde nu o comedie, ci o tragedie.” Ivan Panin

„Atunci cand [...] s-a abandonat, zabovind pe marginea prapastiei interioare, [Gogol] a devenit cel mai mare artist pe care l-a dat Rusia pana acum.” Vladimir Nabokov