Trei ani in Turcia - John Mason
"Trei ani in Turcia", de John Mason este o carte publicata de editura Polirom in cadrul colectiei Biblioteca Memoria in anul 2019. In cele 420 de pagini, cartea ofera o lectura relevanta pentru cititorii interesati de acest gen. Descriere completa
- Anul aparitiei
- 2019
- Format
- 13x20
- Numar pagini
- 420
- ISBN
- 9789734678839
Descriere - Trei ani in Turcia
Traducere si studiu introductiv de Mihai-Razvan Ungureanu
Pentru prima data in limba romana, jurnalul unei misiuni medicale in Iasul de acum un secol si jumatate.
In decembrie 1845, comitetul pentru promovarea crestinismului in rindul evreilor, reprezentind Biserica Libera a Scotiei, incheie o intelegere cu John Mason, licentiat al Royal College of Surgeons (Edinburgh), pentru a deveni medic misionar la Iasi, oras care pe atunci facea parte din Imperiul Otoman. Volumul constituie jurnalul pe care John Mason l-a tinut in perioada desfasurarii misiunii medicale (1846-1849). O carte remarcabila prin descrierea locurilor si a oamenilor intilniti, a obiceiurilor locale, de la practici medicale pina la bai, sau a costumelor nationale. Desi mediul vizat e cel evreiesc, o buna parte din volum reflecta Moldova acelor vremuri si cele doua orase in care a stat autorul: Iasiul, mai cu seama, si Galatiul.
Cartea face parte din colectia BIBLIOTECA MEMORIA
Disponibilitate: In stoc
Tip produs: Carti
Editura: POLIROM (PROMO)
Colectie: BIBLIOTECA MEMORIA
Autor: Mason, John
An Aparitie: 2019
Format: 13x20
Nr pagini: 420
ISBN: 9789734678839
Cartea nu are inca o recenzie
Pentru a trimite o recenzie trebuie sa va autentificati aici
Alte carti de la editura Polirom (promo)
Campanie valabila in intervalul 01-01-2026, ora 00:00 - 31-12-2026, ora 23:59, in limita stocului disponibil.
Alte cărți din colecția Biblioteca memoria
Calatori romani si calatoriile lor in secolul al XIX-lea - Editie ingrijita si prefata...
Mircea AnghelescuPOLIROM 2018
Livrarea se face din stoc, in 24-48 ore, din depozitul de carte LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri. Transportul este gratuit pentru orice comanda de minim 119 lei cu livrare in reteaua de Pachetomate Posta Panduri, minim 199 lei cu livrare in Easybox oriunde in tara si minim 149 lei cu livrare prin curier in Bucuresti.
Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 3 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.