Traducere de Dan Sociu

In fiecare relatie exista doua povesti, iar adesea ele nu prea converg. Iata ideea de la care porneste cartea clasica a lui Phyllis Rose, Vieti paralele, ce incearca sa descopere cum apare fericirea sau nefericirea in casnicie si ce arata acest lucru despre „proiectul narativ” sau „fictiunea subiectiva” pe care o creeaza cuplurile. Intr-o perioada in care divortul era scandalos, iar formula „pina cind moartea ne va desparti” era luata ad litteram, cinci scriitori si scriitoare – Charles Dickens, John Ruskin, Thomas Carlyle, John Stuart Mill si George Eliot – au fost nevoiti sa gaseasca solutii inventive si surprinzatoare pentru a ramine impreuna cu partenerii lor. Povestind cu farmec, multa anecdotica si detalii savuroase, Phyllis Rose se bazeaza pe marturiile lor si pe relatarile epocii, aratind ce imagine afisau aceste cupluri si care erau in realitate viata lor domestica si atmosfera familiala in epoca victoriana. Si, mai ales, ce rol joaca dorinta, fantezia si controlul in relatiile noastre cele mai intime.

„Singura carte pe care va trebui s-o cititi vreodata despre casnicie.” (The Telegraph)

„Vieti paralele explica mecanismele prin care povestile pe care le spunem – despre vietile noastre si despre cele ale unor oameni care au murit demult – sint structurate de nevoia noastra de implinire narativa – si viceversa.” (The Guardian)

„Cartea lui Rose a deschis noi perspective, nu doar in ceea ce priveste modurile in care am putea concepe casnicia, ci si modurile in care citim si scriem.” (New Statesman)