Paducah, Kentucky este un orasel din vestul mijlociu al Statelor Unite, remarcabil doar prin faptul ca este locul unde se intalnesc traseele a doua eclipse totale de soare.

Nascut acolo, Robert este pe cale sa termine facultatea de medicina si, impreuna cu Michelle, sotia lui, si Calli, fetita lor, se duce sa vada eclipsa din aprilie 2024. Ceva i se intampla insa si, atunci cand faza de totalitate se incheie, Robert se trezeste aruncat inapoi in timp, in momentul eclipsei din august 2017.

Aflat acum intr-o alta realitate, Robert este nevoit sa ia viata de la capat, cautand totodata o explicatie pentru ce i s-a intamplat si o cale de a-si reface familia.

Protagonistul nu este doar un calator prin timp ca urmare a circumstantelor extraordinare in care s-a nascut. Eclipsa sub care a vazut prima oara lumea ii bantuie existenta aratandu-ne, pe masura ce citim, cum acesta – student la medicina – este supus sindromului „Ziua cartitei”, insa intr-un mod aparte. El trebuie sa accepte nu doar destinele diferite din universurile paralele in care vietuieste temporar, ci si imperfectiunea vietii uname, deciziile eronate, faptul ca omul este o biata fiinta nestiutoare in raport cu nemarginirea.

Prin romanul „Lumina stranie a eclipsei”, Cristian Carstoiu construieste cu migala secvente credibile ale unui viitor inca netrait, dar si ale unui trecut la care a asistat ca martor sau participant direct implicat.

Daca mi-a placut cartea? Da, foarte mult. Nu pentru ca il cunosc pe autor de-o viata, ci pentru ca e un volum serios documentat si scris cu talent. „Lumina stranie a eclipsei” m-a cucerit de la primele randuri si m-a tinut cu sufletul la gura pana la final, cand mi-am pus intrebarea „Ce si de unde sacrificam pentru a fi fericiti?”