Sunt tot in Bucuresti, dar nu in cel pe care il stiu, ci intr-un altul mai obscur, mai ascuns. Aproape nu-mi vine sa cred cum o astfel de intindere, cum o citadela de asa de mari dimensiuni a ramas necunoscuta si nedescoperita in mijlocul a peste doua milioane de oameni. Cred ca intotdeauna am simtit-o existand pe undeva pe aproape, chiar daca intrarea mi-a ramas mult timp ascunsa. Parca as mai fi trait o viata si uneori citesc cu interes articole care au napadit ziarele in ultima vreme si care povestesc despre oameni ce par sa-si aminteasca franturi dintr-o alta existenta, dintr-un alt timp, dintr-un spatiu grecesc ce a exitat odata inaintea vechiului Bucuresti. Si eu visez cum am construit un labirint si poate de aceea tot incerc sa-l gasesc, oricat de neverosimila mi s-ar parea existenta lui dupa ce ma trezesc din somn. Povestile acestea si cele legate de clonari formeaza articolele de succes ale timpului. Toate ziarele le alatura de parca s-ar crede ca exista o legatura intre ele.