Sabino Chialà (n. 1968)

Monah la manastirea Bose, teolog si biblist italian, siriacist si orientalist remarcabil, specialist in scrierile apocrife crestine (Libro delle parabole di Enoc, Paideia, 2007) si in literatura primelor secole ale crestinismului, s-a ocupat in mod deosebit de Parintii pustiei si de spiritualitatea monastica rasariteana (La vita spirituale nei Padri del Deserto, Trapani, 2006), si mai ales de Avva Isaac Sirul, din ale carui scrieri a tradus si editat in limba italiana (Isacco di Ninive. Un’umile speranza, Qiqajon, 1999; Isacco di Ninive. Terza Collezione, Leuven, 2011) si caruia ii dedica o impresionanta monografie, tradusa de curand si in limba romana (Isaac Sirianul – asceza singuratica si mila fara de sfarsit, Deisis, 2012).

A studiat la Universitatea din Torino si la Universitatea Catolica din Louvain-la-Neuve si este membru al Academiei Ambroziene din Milano si al Asociatiei Siriacistilor din Italia „Syriaca”.

In ambianta monahismului siro-oriental, Avva Avraam de Kashkar detine, cu siguranta, un loc de prima importanta. Comunitatea intemeiata de el pe muntele Izla, cunoscuta ca „Marea Manastire de pe muntele

Izla“, Randuielile monahale pe care le-a scris, precum si ucenicii lui, care au intemeiat, la randul lor, noi manastiri in toata Mesopotamia si dincolo de ea, au avut un rol decisiv in dezvoltarea monahismului

siro-oriental. Am putea sa facem o comparatie intre acest parinte din secolul al VI-lea si o alta personalitate monahala mai bine cunoscuta noua, occidentalilor, care, fiind aproape contemporana cu Avraam de

Kashkar, ne aminteste in multe feluri de activitatea acestuia: este vorba de Benedict de Nursia (cca. 480-547), care este si el, intr-un anume fel, un reformator al monahismului si, mai ales datorita bine cunoscutei sale

Randuieli monahale, un inspirator al generatiilor care vor urma.

Plecand, asadar, de la figura intemeietorului, Avraam de Kashkar, vom cauta sa urmarim etapele dezvoltarii interioare a Marii Manastiri de pe muntele Izla si influentele acesteia asupra lumii din afara, incercand

deopotriva sa plasam experienta vietii monahale de aici in contextul mai larg al monahismului si ecleziologiei.