La inceputurile ei, Evanghelia era in principal o proclamatie a unei victorii divine asupra mortii, a pacatului si asupra puterilor spirituale aflate in ceruri, aici cu noi si sub pamant, si in rebeliune impotriva lui Dumnezeu. Ea se anunta cu adevarat ca „vestea cea buna” a unei campanii divine de salvare, efectuata de un Dumnezeu iubitor care, trimitandu - si Fiul in lume, si chiar si in imparatia mortii, isi eliberase fapturile din sclavia fata de un stapan fals si nemilos, si deschisese o cale spre Imparatia Cerurilor, in care toata creatia va fi fost glorificata in prezenta directa a lui Dumnezeu. Era un anunt care venea imbracat in imagistica religioasa, profetica si eshatologica a timpului si a locului ei, avand ca scut intreaga panoplie metaforica a religiei Antichitatii tarzii, dar cu mult mai putine dintre acele detalii adaugate mai tarziu. Era, inainte de toate, o proclamatie plina de bucurie, si o chemare catre un popor pierdut pentru ca acesta sa - si gaseasca in sfarsit adevaratul lui camin, in casa Tatalui. Initial, nu a incercat sa castige inimile fortandu - le sa se intoarca la vreo cruzime infantila sau bestiala, prezenta latent in naturile lor; ci a incercat sa le trezeasca la o noua forma de viata, una a carei premisa era caritatea. Nu era o religie care sa ofere o mangaiere pur psihologica pentru anxietati personale in legatura cu mantuirea personala. Era o chemare la un mod de viata nou, comunitar, la mantuire prin intrarea intr - o comunitate a iubirii. Speranta in rai si frica de iad erau mereu prezente, dar intr - o forma sublima incipienta, si deschisa elaborarii in mai multe forme conceptuale. Nimic nu era inca fixat, cu exceptia poate a certitudinii ca Isus era acum Domn asupra tuturor lucrurilor, pe care in final avea sa le ofere Tatalui, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti.
(David Bentley Hart)