Valeriu Stancu (n. 27 august 1950) – poet, prozator, traducator, o voce distincta in literatura contemporana romana, se remarca printr-o lirica de profunzime metafizica, construita pe un echilibru intre tandrete si expresivitatea casanta, intre mit, eros si meditatia asupra destinului uman.
Autor a numeroase volume de versuri – Infrangerea Somnului (1981), Soarele-Lup (1984), Fiinta de Vis (1989), Agentia de Eufemisme (1995), Sinucigasi de Lux (1996), Balada sarmanului pescar (2010), rastignirea pelerinului (2017), mirajul labirintului (2020), autoportret cu singuratatea lui Dumnezeu (2023) s.a. –, Valeriu Stancu este un „imblanzitor de vise” care exploreaza, in registre variate, raportul dintre sacru si profan, iubire si moarte, lumina si abis.
„Poemul lui Valeriu Stancu nu este doar un exercitiu de imaginatie, de vreme ce, dezinvolt, foloseste in acelasi timp si limbajul prozaic amintind de experimentalismul interbelic. [...] Este, de fapt, si o antropomorfizare a universului in buna masura desacralizat. Pe de alta parte, apetenta pentru medievalitatea asociata cu erosul explica utilizarea stilului baladesc in forme clasice ca in Balada umbrei din cale, cu un final exploziv: «Erai frumoasa ca o Dumnezee / Cum niciun zeu nu ar putea crea / Erai statuie, umbra si femeie: / Erai, ispititoarea, Moartea mea.»” - Mircea Muthu
Volumul Ceremonia risipirii sintetizeaza traseul poetic al autorului printr-o selectie reprezentativa, pastrand „arhitectura labirintului” pazit de „simbolul hotarnic” – trecerea, petrecerea si ecoul vietii in poezie.