De multe ori nelinistea pe care o vedem la oamenii din lume in lupta lor zilnica pentru nevoile vietii o observam si in lupta duhovniceasca pe care o ducem noi, credinciosii crestini. Deseori ne intrebam ce cere Dumnezeu de la noi, ce este ceea ce ne lipseste incat ne-am pierdut pacea. Nu cumva mai mult post si nevointe, mai multa milostenie, mai multa rugaciune?

Toate aceste virtuti, fireste, sunt necesare, si omul trebuie sa se nevoiasca in ele dupa puterea lui, dar nu constituie scopul vietii duhovnicesti. De aceea nu trebuie sa fie nici scopul final al luptei noastre. Fiindca Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decat sa avem inima curata, pentru a veni si a locui in ea. Acest lucru ne este aratat de insusi Iisus Hristos, Care ii fericeste pe cei curati cu inima: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu

Insa in ce fel este aceasta inima? Cum se intineaza si cum se curateste? La aceste intrebari, precum si la descrierea bunatatilor ceresti pregatite pentru cei curati „cu inima”, ne raspund sfintii, prin cuvantul lor sfintit si viata lor minunata.