Implicarea credinciosilor din biserica la cantarea in comun, numita omofona, iar unde se gasesc persoane dotate si instruite muzical, la cea polifona, ii antreneaza din plin pe toti acestia, in asa fel, incat participantilor le dipare plictiseala si nu li se mai par lungi slujbele ortodoxe, asa cum le catalogheaza unii, care nu frecventeaza cu regularitate Sfanta Liturghie, neintelegand-o si negustandu-i frumusetea, dar mai ales sensul mantuitor.

Insasi forma Sfintei Liturghii, dar si a altor Oficii sfinte, este una dialogala. La foarte multe din interventiile cu glas inalt ale preotului, credinciosii simt nevoia sa dea raspunsurile cele mai potrivite. Astfel, fie ca aproba prin Amin!, fie ca cer indurarea lui Dumnezeu prin Doamne, miluieste! sau Da, Doamne!, fie ca ataca melodic, in urma unor repetitii sau dese participari la Sfanta Liturghie, partituri mai pretentioase, precum Antifoanele si Tatal nostru, pentru interpretarea carora trebuie abilitati vocale si perceptie muzicala deosebite, participarea aceasta activa dovedeste iubire profund angajata pentru Sfanta si Dumnezeisca Liturghie. Asa incat, toate aceste inteventii ale poporului credincios, dau savoare melodica sfintelor slujbe, imbogatesc armonic dorul de preamarire a lui Dumnezeu, fac perceptibile marturisitor unele texte cu continut dogmatic si, in general dau frumusete desfasurarii cultice, cu bucuria angajata de a participa cat mai curand la un asemenea regal liturgic, chiar in tonalitatile simple, pe care le presupun cantarile bisericesti.

Autorul