Pentru cei vechi, filozofi precrestini ori crestini, "viata fericita" era un lucru dificil, era un ideal, era norma spre care tindeau eforturile lor in ce priveste cunoasterea, virtutile morale, comportamentul in imediat. "Viata fericita" era acea viata care dadea masura omului intreg, a omului in concordanta cu cosmosul si in adecvare cu ordinea divina, reperul ultim al amindurora.
Alaturarea celor doua texte, impreuna cu comentariul si introducerile, ne pun in fata acest model al omului intreg; ne pun in fata continuitatile si schimbarile decisive de accent ce leaga si disting pe ginditorul lumii greco-romane si pe ginditorul deja crestin.
Cum a fost conceputa, cum a fost "practicata" viata fericita in Antichitatea tirzie, in crestinismul timpuriu, in acea perioada care a hotarit in mare parte destinul omului european? Ce insemna "omul fericit" in acea vreme: iata subiectul volumului de fata? Iar el poate stirni in cititor intrebarea si reflexia asupra a ce inseamna "omul fericit" in vremea de fata.