Prin vietile si minunile relatate, autorul Dialogurilor doreste sa evidentieze faptul ca Parintii din Italia secolului al VI-lea, oamenii lui Dumnezeu, nu sunt cu nimic mai prejos decat monahii din pustiul Egiptului care au vietuit cu doua veacuri in urma. Asemenea altor carti ce descriau viata imbunatatita a monahilor, dialogurile dintre Petru si Grigorie s-au bucurat de o larga apreciere, fiind citite, de-a lungul timpului, in toata lumea crestina. Odata cu traducerea acestei scrieri in limba greaca de catre papa Zaharia (741-752), Grigorie va primi supranumele de Dialogul; dobandind foarte repede respectul si pretuirea crestinilor rasariteni. (Florin Crismareanu)

„Oare de ce oamenii buni sunt luati din lumea aceasta, iar cei ce ar fi putut sa traiasca spre zidirea multora fie nu se mai gasesc deloc, fie se raresc de tot? Rautatea celor ce au ramas in lume merita ca acestia ce puteau sa le fie de folos sa fie luati in graba si, de vreme ce se apropie sfarsitul lumii, cei alesi sunt luati ca sa nu vada unele si mai rele. Caci de aceea graieste prorocul: „Dreptul piere si nu este nimeni care sa cugete in inima sa; si barbatii milei sunt adunati, fiindca nu este cine sa inteleaga” (Is. 57, 1). Cu atat mai mult trebuie sa cautam cu sarguinta sa le dobandim pe cele vesnice, cu cat vedem ca cele vremelnice au fugit grabnic de la noi. In vremurile infloritoare, lumea aceasta trebuia dispretuita de noi chiar de ne-ar fi ispitit, chiar de ne-ar fi dezmierdat sufletul. ?i dupa ce este apasata de atatea chinuri si istovita de o asa vitregie si sporeste asupra noastra atatea dureri zi de zi, ce altceva ne striga de cat sa nu o iubim?”

Sfantul Grigorie cel Mare, Dialoguri III, 37