In fiecare an, primavara picura noi nadejdi in sufletele noastre. Intreaga fire, trezita din nou la viata, se imbraca in haina aleasa, in vesmant de sarbatoare. Pretutindeni zbucneste viata: pe munti, in vai, in codri, pe campie; numai in sufletul lenesului si al necredinciosului n-are loc nici o primeneala, caci vantul vietii sufla a pustiu in el ca intr-o casa macinata de ruina.

Sa va mai atintiti ochii si catre cer, caci dupa moarte intr’acolo-i croita cararea sufletului nostru. Unei pasaruici cum e ciocarlia, inca-i place sa se inalte catre soare in cantec de preamarire, si voua, sa nu va fie drag a va inalta cu sufletele catre cer macar in zile de Duminica si sarbatori?! Natura intreaga si-a schimbat vesmantul. Dar voi, hainele vechi ale pacatelor, primeniti-le cu haina curata a faptelor bune, caci, altfel, crestinii care nu vor sa se abata din calea uratelor deprinderi si a pacatelor vatamatoare, se aseamana cu cracile ramase uscate dintr-un copac infrunzit.

Din frumusetea primaverii desprindeti un talc si pentru bietul suflet!

Pr. N.V. Hodoroaba