Divergentele de jurisprudenta sunt realitatile „alogene” ale universului justitiei, revelandu - se episodic - tranzitoriu sau de durata - in evolutia dreptului pozitiv. Pentru actorii spatiului judiciar - care joaca un rol in producerea hotararilor judecatoresti, din care se dezvolta jurisprudenta - relevant este modul cum percep, din interior, divergentele de jurisprudenta si cum incearca sa le previna, fie sa le remedieze. Tema aleasa nu este o reflectie teoretica complet deconectata de solutiile dreptului pozitiv, la a caror clarificare contribuie realmente. Prin urmare, un astfel de demers trebuie sa se bazeze, inevitabil/obligatoriu, pe diversele manifestari ale acestui fenomen - denumit „divergente de jurisprudenta” - inerent oricarui sistem judiciar. Conceptul exprima coliziunea discursului jurisprudential cu ordinea juridica prestabilita si exprima deosebirea de interpretare sau de opinie configurata prin contradictia intre enunturile de origine jurisprudentiala.

Incercam o cercetare asupra fenomenului incomod al „deviatiilor aplicative”, de eroziune a practicii judiciare, in orizontul virtutilor corective, predictive si educative ale mecanismelor de remediere a divergentelor de jurisprudenta, ca instrumente active de sistematizare si garante ale coeziunii ordinii juridice pozitive. Chestiunea poate primi clarificari pertinente din solutiile adoptate in dreptul comparat relativ la insasi notiunea de „divergenta”, dar si cu privire la metodele de tratament al divergentelor de jurisprudenta in sistemele de common law, respectiv in dreptul continental (civil law).

Desigur, instituirea mecanismelor jurisdictionale specifice si eficiente pentru respectarea principiului statului de drept (Rechtstaat) - care, in esenta sa, este principiul securitatii juridice (Rechtssicherheit), conform opiniei lui Hans Kelsen, exprimata in opera - cult Reine Rechtslehre (1934) - nu este suficienta ca atare, ci mai este necesara si contributia la difuzarea unei culturi a justitiei si a valorilor etice asociate acesteia.