Daca noi, la nivel personal sau comun, nu vom invata sa traim duhovniceste din revelatiile tainice care ne sunt oferite permanent in Liturghie, ci vom ramane numai la nivelul de traire sufletesc, insasi Liturghia va fi pentru noi neinteleasa, in mare parte. Adesea ni se pare ca „duhovnicesc” inseamna o stare sufleteasca extrem de inalta, sublima si apropiata de Dumnezeu. In realitate, din lectura rugaciunilor si din analiza icoanelor sfintilor, vedem cu claritate ca exista o ruptura intre aceste doua sfere. Exista o limita intre nivelul sufletesc si un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucreaza intr-un cu totul alt mod.

Bineinteles, tot ceea ce se intampla in om se reflecta de asemenea si in sfera sa sufleteasca, si in cea trupeasca. Ceea ce se intampla in duh, nu reprezinta ceva sufletesc, oricat de inalt ar fi, ci este impartasire de ceva care depaseste caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienta ascetica, asa cum o intelege Ortodoxia, comporta un caracter specific.

Liturghia ca stapanire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie sa continue in afara bisericii. Impartasiti fiind, intram in lume imbracati cu puterea lui Hristos, pentru ca sa smulgem lumea aceasta din mainile stapanitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta in dar si jertfa si prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta sa iasa din

categoria timpului si sa intre in categoria vesniciei. Liturghia este neterminata. Noi iesim din biserica cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei in afara bisericii, sfintind tot ceea ce constituie lumea noastra si facand-o parte a Imparatiei cerurilor.