Cind, acum mai bine de doua decenii, pe cind eram un tinar jurnalist amator, am asistat la momentul emotionant al expunerii, in centrul marii sali frigorifice, special amenajate, de la The Pennsylvanian Institute for Unreliable Studies (PIUS), a unui enorm bloc de gheata in care se stravedea o silueta monstruoasa, am stiut ca drumul vietii mele este decis.
M-am apropiat atunci cu sfiala si imensa curiozitate de cristalul din care emana frig si ceata. Fiinta inclestata-n interior nu semana cu nimic din ce poti vedea pe pamint, desi zimbetul cam nating ii dadea un straniu aer uman. Dar cele zece coarne care-i tisneau din teasta masiva, penajul care-i iesea din operculele din dosul urechilor, si care inca mai pastra o nuanta violeta, si mai ales sirul formidabil de solzi care-i tiveau coloana vertebrala, din crestet pina la coada vag reptilina, ii dadeau aspectul fantastic al unei creaturi dantesti.
Creatura era implatosata si avea la briu un formidabil iatagan de otel, pe lama caruia se insirau un fel de rune. In pumnul cu patru degete dotate cu gheare inca mai stringea un buzdugan ce trebuie sa fi cintarit citeva tone.