Fara a exagera catusi de putin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanti mistici ai intruparii din secolul XX. Desi nu poate rivaliza cu sistematizarile marilor teologi din Tara Cantoanelor - protestantul Karl Barth si catolicul Hans Urs von Balthasar - intuitiile aforistice ale preotului elvetian sunt adevarate „scurtaturi spre cer”. Calitatea lor mistica este data de Misterul necuprins al Dumnezeului inomenit prin Intruparea Fiului, un mister care traverseaza practic toate scrierile sale. Fie ca vorbeste despre „infinitul din om” ori despre „tacerea din care ne nastem” sau inca despre „omenirea care e menita sa devina ostie”, Zundel vorbeste neincetat despre Dumnezeu si om impreuna, ca „despre o poveste in doi, care incepe aici cu noi”. Daca la inceputul secolului trecut Charles Peguy constata cu amaraciune ca „multe incep cu mistica, dar se termina in politica”, misticismul realist al lui Zundel reflecta intalnirea lui Moise cu Dumnezeu din rugul aprins: martor al celor doua razboaie mondiale, angajat in lupta pentru dreptate si pace, preocupat de probleme concrete precum organizarea sociala, suferinta celor nevinovati si educatia copiilor, preotul militant ajunge sa afirme „eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc”. (Marius Talos SJ)