Eu sunt labirint se distinge inainte de toate prin scriitura. Alea Zar are o voce literara recognoscibila, greu de confundat cu alta: nervoasa, senzoriala, fragmentara, cand abrupta, cand surprinzator de poetica. Fraza ei nu urmareste disciplina povestirii clasice, ci miscarea imprevizibila a memoriei. Se opreste, revine, accelereaza, fractureaza imaginea si schimba timpul, ca si cum cititorul ar urmari gandul chiar in momentul in care acesta se naste.Forta romanului vine tocmai din aceasta libertate controlata. Trecutul nu este relatat, ci retrait. Un miros, o melodie, o strada, un obiect sau o replica pot deschide instantaneu o alta varsta si o alta lume. Romania comunista, Bucurestiul tranzitiei si Parisul nu raman simple decoruri, ci capata consistenta prin detalii, senzatii si contraste.
Alea Zar are, in acelasi timp, o remarcabila capacitate de a transforma experienta individuala in materie literara fara a-i elimina contradictiile. Personajele nu sunt explicate pana la epuizare, iar emotiile nu sunt cumintite pentru confortul cititorului. Unicitatea romanului sta in aceasta combinatie dintre luciditate, intensitate senzoriala si memorie discontinua. Eu sunt labirint nu doar spune o poveste, ci isi construieste propria gramatica a amintirii. Iar aceasta este, pentru un roman, una dintre cele mai convingatoare forme de identitate literara.