In euritmia muzicii devine clar, lamurit, concret, ceea ce traieste in muzica si poate fi perceput prin auz. Si aici exista cel mai mare pericol sa devenim ne-muzicali. Sper ca in conferintele acestui Curs sa fi adus dovada ca atunci cand muzica se revarsa in miscare ia nastere necesitatea de a respinge tot ceea ce este ne-muzical in muzica si de a transpune doar „muzica pura" in domeniul celor vizibile. Cine este totusi de parere ca prin transpunerea celor audibile in miscare si forma vizibile, elementul muzical inceteaza, acela va avea obiectii fata de intreaga euritmie a muzicii. Insa o astfel de conceptie nu este artistica in esenta ei profunda. Caci cine traieste arta in sine trebuie sa se bucure de orice extindere a izvoarelor si formelor artistice. Si este asa, ca muzica, la fel ca orice arta adevarata, izvoraste din launtrul cel mai profund al omului. Iar acesta isi poate revela viata in cele mai felurite moduri. Ceea ce in om vrea sa cante, vrea sa se manifeste si in forme de miscare; iar ceea ce exista in organismul omenesc drept posibilitati de miscare este extras din el prin euritmia muzicii si a cuvantului. Prin acestea omul insusi isi reveleaza fiinta sa. Statura omeneasca poate fi inteleasa doar daca este inteleasa drept miscare retinuta, iar miscarea omului este cea care reveleaza sensul acestei staturi. Putem spune ca acela care contesta justificarea euritmiei muzicii si a cuvantului respinge prin aceasta revelarea intregului om. Materialismul respinge revelarea spiritului in cunoasterea omului; respingerea euritmiei ca arta justificata pe langa celelalte arte si aflata in legatura cu ele isi are desigur originea intr-o dispozitie launtrica asemanatoare.

    Este de sperat ca prin acest Curs euritmistii sa fi primit cateva imbolduri care sa contribuie la configurarea in continuare a artei noastre euritmice.