Jurnal...

Galben este aur, culoarea vesniciei. Aur de toamna. La etajul sapte al blocului din piata Mihail Kogalniceanu ma asteapta atelierul meu cu vederea lui indreptata spre parc, surpriza. Cand ma uit din fereastra am inaintea ochilor ceva ascuns deocamdata privirii mele, intr‑o gradina. Un pom inflorit. Il voi picta la primavara! Potop de petale necrezut de roz si de rosii in obraji, crescute in paienjenisul ramurilor lui ca niste trompete. Frunzele purced abia dupa inflorescenta, minunea de pom scanteiaza in zilele sale de sarbatoare intocmai ca rubinul in soare. Vor exploda tufele de forsitia, magnolia si glicina. Vor iesi carabusii.

Pe mine nu asemanarea ma preocupa in clipa aceasta ci numai foamea de miscare a mainii, a ochiului, a mintii, neconditionatul impuls de a cotropi hartia. Nu‑i antrenament sportiv, exercitiu de claviatura, desi mi‑ar placea ca jocul meu sa insemne si acest lucru. Ma distrez din plin lucrand in felul acesta, sunt ca un om imbatat de must si fericit din toata inima si cu mintile duse fara a sti exact incotro, mazgalitorul act ma cuprinde. Magnificat anima mea. Sa aud sunetul cutitului meu de paleta pocnind hartia. Sa izbesc hartia la nimereala, oricum ar suna lovitura auzului. Sa rad de toate si de toti cei ce pufnesc din nas in fata evidentei lucrurilor simple. Izvoditorii de suceli, de invarteli. Nascocitorii de scamatorii.

Acestia spun ca lumea culturii s‑ar rupe in doua, in „estetic” si „iconicitate”, niste chestii aflate hat departe una de alta, ba chiar situate la poli opusi. Esteticul ar fi o proiectie de jos in sus, iar iconicul taman viceversa. Andreescu ar fi chipurile iconic, Grigorescu estetic. Brancusi nu‑i nici colo, nici colo, o corcitura, un vin amestecat cu apa. De la Sorin Dumitrescu citire.