Paisprezece cantari preluate din diverse carti ale Vechiului si Noului Testament ocupa un loc special in Biblia crestina: ele apar reunite pentru prima data in secolul al V-lea, formand o colectie poetica asezata dupa Psaltirea din codexul Septuagintei, Alexandrinus. Aceste cantari sau ode scripturistice dau marturie despre o perioada in care se organiza in catedrale si manastiri rugaciunea solemna bazata pe citirea Psaltirii, insotita de cantece si muzica. Aceste ode si rugaciuni au fost intonate in Biblie de cateva personaje celebre din istoria poporului Israel, precum Moise, care iese biruitor din lupta impotriva lui Faraon la Marea Rosie si canta Dumnezeului Atotputernic increderea si recunostinta poporului. La vocile lor de lauda, raspund trei imnuri luate din Evanghelia dupa Luca ce sarbatoresc Nasterea lui Iisus, Mesia cel vestit.

Dupa prezentarea celor paisprezece cantari in textul lor grec si in traducere, Marguerite Harl face cercetari in Biblie, in iudaismul elenistic si la Parintii greci pentru a reconstitui etapele formarii colectiei. Mostenitoare a unei lungi traditii, bucurandu-se de prestigiu si autoritate, aceste cantari transmit in rugaciunea liturgica a Bisericii bogatiile teologice si spirituale ale Bibliei intr-o forma prescurtata. Noua dintre aceste cantari au constituit apoi „canonul odelor” cantat pana astazi in Biserica Ortodoxa. Este vorba de o imbinare intre imnografia bisericeasca (irmosul si troparele canoanelor) si textul scripturistic, „Cantarile lui Moise” sau „Cantarile biblice” cantate la slujba Utreniei.