Aceasta carte cuprinde patru eseuri care se ocupa de istoria iconografiei ortodoxe, impodobirea iconografica a bisericilor, functiile icoanelor, precum si teologia si estetica iconografiei bizantine. Mai cuprinde si trei anexe cu privire la texte importante ale crestinismului primar referitoare la icoane, explicatii ale tehnicilor iconografice si o analiza a doua carti rusesti cu privire la icoane.

O icoana nu este un scop in sine; ea nu este doar un obiect estetic spre a fi admirat pentru oarecare merite artistice pe care le are, ci este in mod esential un simbol, conducandu-ne dincolo de ea. Ea este menita spre a ne conduce din lumea fizica si psihofizica in cea duhovniceasca. Si astfel, ea este, asa cum spune  Sfantul Ioan Damaschinul, un model a ceva ceresc. Iconografia reuseste sa infatiseze sfintenia, prin revelarea lumii divine, nu doar prin tema folosita, ci si prin modul de exprimare. Sensul icoanei consta, de fapt, in ceea ce transmite ea sau, mai degraba, da marturie vizuala acestor doua realitati, realitatea lui Dumnezeu si a lumii, a harului si a naturii. Ca si  Sfintele Scripturi, icoanele transmit un fapt istoric, un eveniment din istoria sfanta sau un personaj istoric, infatisat sub forma sa fizica reala si, iarasi ca in  Sfintele Scripturi, ea indica revelatia care, este in afara trupului, cuprinsa intr-o realitate istorica data. Astfel, prin icoana, ca si prin  Sfintele Scripturi, noi nu numai ca invatam despre Dumnezeu dar, de asemenea, Il cunoastem pe Dumnezeu.