„Tara Romaneasca a ramas

Cu aceasta blanda mostenire
A credintei pure fara glas
Mai presus de moarte in iubire”.
(Fragment din Imnul lui Constantin Brancoveanu)

„Daca ar trebui sa gasim un cuvant prin care sa numim particularitatea dominanta a Imnului dedicat de Ioan Alexandru Domnitorului Martir Constantin Brancoveanu, acesta nu ar putea fi decat «ardoare», fiindca din ardoarea credintei si a iubirii de Hristos – „Jertfa fara de prihana” (cf. Evrei 9, 14), si-a luat fiinta jertfirea de sine a voievodului si a pruncilor sai, Constantin, Stefan, Radu si Mate, ca si a credinciosului sau sfetnic, Ianache. […]

Probabil, dintre imnurile scrise de Ioan Alexandru, in general, si dintre cele dedicate Sfantului Constantin Brancoveanu, in special, acesta vorbeste cel mai deslusit si despre comuniunea in duh, adanca, incontestabila, a poetului cu cel laudat de el, intru ardoarea iubirii pentru Hristos, despre solidaritate sa cu el intru marturisirea „Logosului intrupat in istorie”, pana la patimirea ultima pentru Numele Lui. Chipul mucenicesc al Brancoveanului i-a fost, de-a lungul vietii, nu un simplu motiv poetic, ci un statornic reazem sufletesc si model inspirator de curaj si bucurie a marturisirii. […]

Omagierea Domnitorului Martir nu ar fi fost insa deplina fara lauda adusa si mucenicestilor patimiri sufletesti ale sotiei acestuia, Doamna Maria (Marica) Brancoveanu, iar o frumoasa balada popular romaneasca, cu care se si incheie prezenta carte, vorbeste, in felu-i specific, despre incrustarea definitiva a chipului Sfantului Voievod in memoria colectiva a poporului nostru crestin binecinstitor”.

Extras din nota Editurii BASILICA