Cea mai proeminenta caracteristica a adventismului este convingerea ca adevarul nu este static, ci progresiv. Adventistii continua sa caute, sa cerceteze, sa asculte, sa revizuiasca, sa studieze si sa se roage, avand convingerea ca Dumnezeu poate sa-i lumineze si sa le largeasca intelegerea pe care si-au format-o despre istoria mantuirii.

Cartea creioneaza traseul adventismului pornind de la criza Marii Dezamagiri (1844) si intrebarea: „Ce este adventist in adventism?”, continuand cu criza predicarii Evangheliei (Minneapolis, 1888) si intrebarea: „Ce este crestin in adventism?” si incheind cu criza generata de controversa modernist-fundamentalista (1920), care s-a concentrat in jurul intrebarii: „Ce este fundamentalist in adventism?”. Cele trei intrebari au fost reinviate de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, iar raspunsurile au asigurat directiile majore de dezvoltare ale teologiei adventiste de dupa anii '50.

In cautarea identitatii reprezinta prima incercare de a realiza un studiu cuprinzator asupra dezvoltarii teologiei adventiste. Teza este aceea ca identitatea specifica adventismului de ziua a saptea nu este data nici de acele doctrine care fac nota distinctiva, nici de acele convingeri impartasite cu alti crestini, ci consta mai degraba intr-o combinare a ambelor seturi de intelegeri, analizate in contextul marii lupte.