Traim vremuri ciudate, nefiresti, de instapanire a inselaciunii. Probabil ca, nicicand in istorie nu a fost un numar atat de coplesitor de mare de oameni care, cu usurinta faptului firesc si fara nicio alertare a propriei constiinte „zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!” (Isaia 5,20). Vremuri in care adevarul este aratat oficial si cu solemnitate drept minciuna, iar minciuna drept adevar. Este un timp al nestatorniciei si nelinistii cand, daca nu este in puterea noastra a schimba cursul evenimentelor, trebuie insa sa incercam „sa ne aparam de duhul stricacios al acestor vremi, pentru a ii evita inraurirea, oricand este cu putinta” (Sfantul Ignatie Brancianinov). Cuvintele Sfantului Atanasie cel Mare sunt lamuritoare in intelegerea a ceea ce inseamna apararea noastra in fata duhului stricacios al vremurilor: „Sa cunoasteti ca trebuie sa slujim nu vremurilor, ci lui Dumnezeu”.

In contextual actual al societatii apostate postmoderne – invartosata intru credinta neomaxista a corectitudinii politice, politicilor identitare si ideologiei de gen – asezarea vietii noastre, personale si de obste, pe temelia slujirii lui Dumnezeu cere ca „cu cele pamantesti sa castigam cele ceresti” (Sfantul Serafim de Sarov). Adica, viata noastra launtrica, dar si randuielile administrarii pamantesti a treburilor societatii, sa fie incadrate randuielilor ceresti ale Bisericii. Iar incadrarea celor pamantesti in orizontul celor ceresti are drept temei neclatinat implinirea poruncilor Domnului Iisus Hristos.