„Cine zic oamenii ca sunt Eu?” Intrebare cruciala, care a generat de-a lungul secolelor raspunsuri diverse.

A fost Isus Hristos un om care S-a dat drept Dumnezeu sau Dumnezeu deghizat in om? Un manipulator abil sau un depozitar autentic al adevarului care aduce eliberare?

Unii, care nu I-au acordat prezumtia de divinitate, au zis ca este un bolnav mintal sau un visator naiv, in cel mai fericit caz. Altii, cei credinciosi, L-au crezut cand S-a declarat Dumnezeu. Insa, din acest punct, identificarea precisa a acestui „fiu al omului” a ajuns tot mai departe de un consens general. A fost El Dumnezeu din vesnicie sau un om adoptat de Dumnezeu ca fiu al Lui? A fost El identitic cu noi in toate aspectele sau doar asemenea noua? Pana unde a mers biochimia intruparii? Cat de adanc s-a cufundat divinitatea Lui in umanitatea Lui?

„Dar voi cine ziceti ca sunt?” Intrebare la fel de cruciala, fiindca de ea depinde mantuirea fiecaruia. Iar raspunsurile la aceasta intrebare sunt mai importante decat celelalte, caci teologia ramane o disciplina goala si lipsita de sens daca nu are reverberatii in viata personala. De imaginea pe care o avem despre Hristos si despre mecanismele mantuirii se leaga atat viata aceasta, cat si cea viitoare.

In cartea „Intruparea infinitului: Isus Hristos”, autorul Georges Stéveny se preocupa in egala masura sa raspunda ambelor intrebari, accentuand importanta transpunerii cunoasterii teoretice in relatie personala cu Infinitul intrupat.