Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii. Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste. Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii. Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului. Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul mortii, este insasi esenta vietii isihaste.

De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dumnezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas. Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor. Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului