Ca trasatura generala, este evident ca piesele de tinerete enesciene au fost scrise sub influenta Primei Scoli Vieneze si a romantismului, dar stau marturie pentru abilitatile atat componistice, cat si pianistice iesite din comun ale foarte tanarului maestru. Totodata, trebuie remarcat ca ele anticipeaza tehnici compozitionale ce vor juca un rol cheie in creatia enesciana ulterioara.
Pentru a puncta doar cateva exemple, sa spunem ca inconfundabila semnatura muzicala enesciana, faimoasa celula X (fragmentul modal constand din alaturarea unui semiton si a unei secunde marite) poate fi descoperita in Barcarolle (iulie 1897) sau ca acordul-cluster initial din La Fileuse (decembrie 1897) va deveni sursa intregului material tematic al piesei. Demonicul Scherzo din Prelude et Scherzo in fa diez minor (august 1896, care sunt compuse ca un „diptic“ si trebuie cantate impreuna) poate fi considerat primul dintr-o serie stralucitoare de Scherzi/Rondos ce vor urma de-a lungul anilor.
In Impromptu in La bemol major (decembrie 1898), ritmul asimetric (15/16, a se citi 5/8) si aparitia repetata a gamelor minore lautaresti sunt de-a dreptul surprinzatoare. Trebuie mentionate si reminiscentele wagneriene din Regrets (ianuarie 1898) si, mai ales, din Impromptu [in Do major] (aprilie 1900), unde tanarul Enescu jongleaza impresionant intr-un limbaj extrem de cromatic aflat la limita atonalului.