Preotia e puterea venita din cer, mai mare decat orice stapanire a acestei lumi, de a binecuvanta umanitatea. Este forta lui Dumnezeu daruita unor oameni de lut, de a ierta pacatele, chiar si celor care te condamna la moarte. E lumina de a iubi pe cei ce te urasc, de a te ruga o viata intreaga pentru ucigasii lui Hristos, de a pastra deschise ranile Crucii pentru ca Sangele lui Dumnezeu sa curga si sa vindece pamantul intreg. E cutremurul de a-L frange pe Dumnezeu pentru ca umanitatea sa nu se franga in moarte vesnica.
Preotia este cea mai cumplita durere si cea mai infinita bucurie. E plangerea zdrobita de a-l cara in maini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sange, impreuna cu toate suferintele acestei lumi. E frica de a cadea in abisurile neintelegerii de pe culmile Liturghiei vesnice. Acum imi aduc amite de cuvintele tatalui meu din altar, pe vremea cand priveam fascinat Liturghia din inaltimea varstei de trei ani: Teme-te de Potir, iubeste-l, nu-ti lua niciodata ochii de la el, o clipa de neatentie si se varsa din tine vesnicia daca-l versi, sa-ti planga inima, dar mana sa nu-si tremure niciodata.